Perioada sarcinii este marcată de multe modificări ale organismului, printre acestea aflându-se și diastaza abdominală sau diastasis recti. Aceasta se manifestă printr-o separare a mușchilor abdominali, care afectează aproximativ 60% dintre femei.
Prevenție și manifestare
Diastaza abdominală nu este o afecțiune asociată exclusiv cu sarcina, întrucât ea poate fi întâlnită la persoane de toate vârstele, din diferite cauze, precum urmarea unei rutine necorespunzătoare de exerciții pentru abdomen sau ridicarea greutăților nepotrivite.
Prevenirea ei este posibilă prin efectuarea unor exerciții de întărire a musculaturii abdominale înainte de sarcină. În cazul în care separarea mușchilor abdominali s-a produs, se poate remarca o proeminență deasupra sau sub ombilic.
Printre simptomele care însoțesc diastaza abdominală se află durerile abdominale și lombare, constipația, balonarea, incontinența și postura incorectă.
Opțiuni de tratament pentru reapropierea mușchilor abdominali
Pentru a corecta diastaza abdominală, sunt exerciții pe care le poți face, ce ajută mușchii abdominali să își redobândească tonusul. Acestea pot fi efectuate acasă sau sub îndrumarea unui fizioterapeut, cu acordul medicului.
Până la reapropierea mușchilor abdominali, sunt de evitat exercițiile care cresc presiunea intraabdominală, precum răsucirile de trunchi, abdomenele tradiționale sau ridicarea greutăților. Sunt recomandate exercițiile de yoga, practicarea înotului și gimnastica perineală, care îmbunătățește semnificativ recuperarea postnatală.
Poartă o centură postnatală, care oferă sprijin musculaturii abdominale. Aceasta poate fi purtată pe durata sarcinii și post-partum, pentru a ameliora durerile din zona lombară și a preveni formarea vergeturilor.
De asemenea, centura postnatală ajută la menținerea unei poziții corecte pe perioada sarcinii, iar după naștere susține refacerea mușchilor abdominali. În cazul în care te confrunți cu dureri de spate, asociate cu diastaza abdominală, poți utiliza o orteză lombară, care contribuie la reducerea durerii.
Formele severe de diastază abdominală
Perioada de recuperare a mușchilor abdominali la persoanele cu diastază, care urmează o rutină de exerciții fizice, poate dura între 3 luni și 1 an. În cazul formelor severe, caracterizate de o distanță de cel puțin 5 centimetri între mușchii abdominali, poate fi recomandată intervenția chirurgicală.
Aceasta presupune apropierea mușchilor prin intervenția clasică sau laparoscopică. O altă variantă de intervenție chirurgicală este asistată de robot, care reduce perioada de spitalizare.
În majoritatea cazurilor, diastaza abdominală se corectează spontan, în câteva săptămâni de la naștere, pe măsură ce mușchii abdominali își redobândesc tonusul. În caz contrar, kinetoterapia, cu o rutină personalizată de exerciții pentru întărirea mușchilor abdominali, permite o recuperare completă, nefiind necesară intervenția chirurgicală.