Istoria nebănuită a scaunului cu rotile

Nu se cunoaște cu exactitate când au fost inventate și date în folosință persoanelor cu dizabilități primele scaune cu rotile. Unii cercetători suspectează că istoria scaunului cu rotile începe cândva între secolele 6 și 4 î.Hr, posibil odată cu dezvoltarea mobilierului cu roți și a carelor cu două roți. Cele mai vechi înregistrări ale unui dispozitiv de transport pe roți au fost găsite într-o sculptură de piatră din China, și într-o imagine cu un pat de copil pe roți de pe o vază grecească. Primul scaun cu rotile proiectat special pentru a oferi mobilitate persoanelor care sufereau de dizabilități motorii a fost numit “scaun pentru invalizi”. A fost inventat în 1595 special pentru regele Philip al II-lea al Spaniei. Acesta avea roți mici atașate de capătul picioarelor unui scaun, și includea o platformă pentru picioare și un spătar reglabil. Nu putea fi autopropulsat, însă cel mai probabil regele avea întotdeauna servitori care îl transportau de jur împrejur.

Prima utilizare a scaunului cu rotile în Europa

Se spune că scaunele cu rotile ar fi putut intra în Europa în secolul 12. Cu toate astea, prima utilizare înregistrată a scaunelor autopropulsate de către persoanele cu dizabilități din Europa datează din secolul al 17-lea.

La începutul acestui secol, mecanicul și inventatorul german Johann Hautsch a realizat mai multe fotolii rulante în Nürnberg.

În jurul anului 1655, ceasornicarul german Stephan Farffler (despre care se crede că ar fi avut paraplegie) a realizat la vârsta de 22 de ani un scaun cu trei roți, propulsat folosind un mâner rotativ montat pe roata din față. Astfel, el a fost prima persoană cunoscută care a inventat și a folosit un scaun cu rotile care putea fi propulsat independent. Era un scaun stabil, montat pe un sașiu cu 3 roți, cu mânerele atașate pe ambele părți ale roții din față – folosite pentru a propulsa scaunul înainte.

Stephan Farffler

Așa numitele “scaune pentru invalizi” mecanice, ale căror modele ulterioare au folosit o gamă de manivele și dispozitive rotative, au crescut în utilizare la sfârșitul secolului al 17-lea. Inițial, au fost concepute ca mijloc de transport pentru cei bogați.

În secolul 18, scaunele cu rotile au început să apară în cataloagele cu instrumente chirurgicale și medicale, unde erau mediatizate ca vehicule de transport pentru pacienți. Similare în aspect cu fotoliile, acele mașinării din lemn, răchită sau fier, cu roți mari în față și o rotiță în spate pentru echilibru – erau bogat ornamentate, grele și împovărătoare.

În jurul anului 1750, inventatorul englez James Heath a introdus scaunul de baie – destinat utilizării de către doamne și invalizi. Scaunul de baie era un mijloc de transport popular, în special în Marea Britanie victoriană, unde servea ca aparat pentru persoanele rănite, bolnave sau cu dizabilitati dar și ca mijloc de transport pe post de rișcă pentru cei mai bogați.

Spre mijlocul secolului 19, au fost introduse scaunele cu rotile cu rame din lemn, scaune și spătare din trestie. Au fost utilizate la scară largă în Statele Unire de către veteranii războiului civil. La sfârșitul secolului 19, au fost aduse câteva modificări – precum rotile cu spițe de sârmă și anvelopele de cauciuc. Chiar și cu acest progres, mobilitatea independentă a majorității scaunelor cu rotile a rămas limitată la mediile de interior.

Invențiile secolului 21

Unul din cele mai importante progrese în tehnologia scaunelor cu rotile din secolul 20 a fost invenția scaunului cu rotile pliabil, realizat inițial din oțel tubular – care a permis persoanelor cu dizabilități să folosească acest dispozitiv în afara casei sau a unității de îngrijire.

Primele modele pliabile au fost dezvoltate în primul deceniu al secolului. Mai târziu, în 1932, inginerul minier american Herbert A. Everest împreună cu inginerul mecanic Harry C. Jennings au introdus scaunul cu ramă încrucișată, care a devenit modelul standard de scaun cu rotile pliabil din oțel tubular. Cei doi bărbați au format ulterior Everest & Jennings Inc., care a devenit lider în producția de scaune cu rotile.

Scaun cu rotile Everest & Jennings

Dezvoltările ulterioare în proiectarea scaunelor cu rotile s-au concentrat în primul rând pe scăderea greutății și creșterea fiabilității și a performanței. Multe progrese au venit din utilizarea scaunelor cu rotile în sport, ceea ce a venit că inspirație pentru crearea unor modele ultra-ușoare. Printre proiectele experimentale de mare importanță s-a numărat Quickie – un scaun cu rotile ultra-ușor cu cadru rigid, fabricat în 1979 de Marilyn Hamilton, Jim Okomato și Don Helman. Quickie era un scaun cu rotile unic atât în ceea ce privește performanțele îmbunătățite, cât și din prisma culorii și a esteticii.

Marilyn Hamilton

În urma celui de-al doilea război mondial, cererea pentru scaune cu rotile electrice a crescut. Modelele electrice timpurii erau în esență scaune cu rotile standard, care aveau un motoare atașate. Mai târziu, au fost introduse scaunele cu rotile bazate pe putere – în care motorul și bateriile erau poziționate sub componenta scaunului.

Prin separarea componentelor de acționare de scaunul propriu-zis, dezvoltatorii de scaune cu rotile au reușit să exploreze noi orizonturi vis-a-vis de ergonomia acestora.

Finisajele suplimentare ale scaunului cu rotile electrice au inclus îmbunătățiri în ceea ce privește microprocesoarele, regulatorii proporționali și alte tehnologii de calcul.

Atât pentru scaunele cu rotile manuale, cât și pentru cele electrice – secolul 20 a cunoscut îmbunătățiri esențiale ale designului. Acest lucru a dus la ameliorarea anumitor probleme cum ar fi rănile cauzate de presiune, și a venit că un sprijin pentru persoanele care suferă de anumite afecțiuni, precum deformările scheletice.

Progresul făcut în ceea ce privește manevrabilitatea, confortul și fiabilitatea a ajutat persoanele cu dizabilități să participe mai mult la activitățile sociale.

Modelele secolului 21

În secolul 21, încorporarea tehnologiilor emergente a devenit un element din ce în ce mai important al designului scaunelor cu rotile.

Printre noile modele introduse în prima parte a secolului s-a numărat scaunul cu rotile cu asistare electrică PAPAW (Pushrim-Activated Power-Assist Wheelchair). PAPAW era un hibrid de tehnologii electrice și manuale pentru scaune cu rotile, care folosea motoare pentru a suplimenta puterea aplicată de utilizator la una sau la ambele jate în timpul propulsiei sau frânării.