Viața într-un scaun cu rotile nu este deloc ușoară. Aceasta oferă însă o nouă perspectivă, unică, care te obligă să înveți cum să te descurci din nou. Astfel, pentru o persoană cu leziuni la nivelul măduvei spinării, rutina zilnică devine aproape inexistentă. Deși dificultățile nu sunt puține, o viață apropiată de normalitate nu este chiar imposibilă. Recuperarea joacă un rol important în acest sens. Aceasta își propune să ajute pacientul să atingă cel mai mare nivel de independență în condițiile date.

Scaunul cu wc este creat special pentru cei care au nevoie de ajutor atunci când merg la toaletă, din cauza unor probleme motorii cauzate de o boală, accidentare, dizabilitate sau chiar slăbiciune. Scaunul este o toaletă portabilă, susținută de 4 picioare, suport pentru brațe și aderență pentru mâini pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilități sau cu o vârstă înaintată. Acesta are de asemenea o gaură în șezut, care poate fi folosită ca toaletă, sau ca scaun, dacă este acoperită.

Un scaun cu wc permite transport ușor până la toaletă, dar este deosebit de folositor și pentru baie. Îngrijitorul îl poate manevra cu ușurință, poate chiar și bolnavul, în cazul în care deține o oarecare stabilitate, într-un mod independent sau nu. Având o structură durabilă, din materiale rezistente dar nu cu greutate excesivă, acesta poate fi transportat în funcție de nevoi, dispunând de roți. 

Scaunul cu wc este deseori privit ca un mijloc autonom de îngrijire a persoanelor cu dizabilități sau cu o vârstă înaintată. Acesta contribuie la crearea unei case care facilitează îngrijirea bolnavului, fiind unul dintre elementele absolut necesare. Din punct de vedere psihologic, el contribuie la senzația de independență a persoanei care folosește scaunul cu rotile. Ușor de utilizat, practic și multifuncțional, scaunul cu wc ajută la menținerea unui stil de viață normal.

Cum să alegi un scaun cu wc potrivit

Atunci când vine vorba de alegerea unui scaun de wc pentru oameni în vârstă sau cu dizabilități, există câteva lucruri de care este bine să ții cont:

  • Siguranță – un scaun sau o comodă cu wc nu trebuie să ducă la crearea unor ulcere de presiune cauzate de statul în șezut pentru o perioadă lungă de timp. De asemenea, acesta trebuie să aibă stabilitate, pentru a nu cauza noi accidentări în momentul în care bolnavul este mutat de pe un scaun pe altul. Frâna pentru toți este de asemenea un element esențial, pe care trebuie să îl aveți în vedere.
  • Materialele – șezutul scaunului trebuie să fie obligatoriu dintr-un material rezistent la apă și pete. Acesta trebuie să ofere suport complet pentru posterior, spate și mâini și să fie capitonat pentru a evita posibilele leziuni la nivelul pielii. De asemenea, designul scaunului trebuie să permită acces la wc din trei direcții.
  • Suport pentru brațe – comoda trebuie să dispună de suport de brațe care se pot strânge pentru transfer ușor. De asemenea, acestea trebuie să susțină greutatea persoanei cu dizabilități atunci când se ridică, se așează sau face orice fel de mișcare care necesită susținere.
  • Acces facil – scaunul cu wc trebuie să ofere acces ușor pentru persoanele care se ocupă de îngrijirea bolnavului. De asemenea, mai este important să fie ușor de curățat și întreținut. Containerul de sub suportul de șezut trebuie să fie accesibil permanent.
  • Stabilitate statică – scaunul trebuie să fie proiectat pentru a permite o înclinare de minimum 20 de grade pe toate părțile.

Scaunele cu wc pot fi folosite și atunci când vine vorba de îmbăierea unui pacient care suferă de dizabilități. Acestea se recomandă a fi utilizate în duș, pentru o rutină mai ușor de realizat. Se elimină de asemenea riscul de alunecare și accidentare.

Tipuri de scaun cu wc

Pe E-motion poți descoperi mai multe tipuri de comodă cu wc care să îți ușureze rutina zilnică. Iată câteva dintre acestea:

Scaun De Toaleta Din Aluminiu, Cu 4 Roti – Scaunul de toaletă din aluminiu, cu 4 roți, oferă posibilitatea unei persoane cu handicap locomotor să se deplaseze ajutată de un însoțitor. Acesta poate fi utilizat în interior sau exterior, pe teren plat sau să urce/coboare pante/rampe moderate. Toate modelele sunt pliabile pentru transport sau depozitare.

Scaun De Toaleta Pliabil Fara Spatar – Scaunul pentru toaletă reprezintă o soluție optimă pentru persoanele cu mobilitate redusă. Este pliabil, prevăzut cu o găleată detașabilă ce poate fi ușor de scos și curățat.

Scaun Cu Toaleta Si Cadru De Mers – Acest scaun este indicat persoanelor cu probleme de mobilitate și care nu își pot susține corpul în timp ce stau pe toaleta. Poate fi de asemenea o opțiune de îmbunătățire a calității vieții persoanelor care suferă de incontinență urinară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *