perna ortopedica

Probabil conștientizezi importantă somnului, dacă ai ajuns până aici. Deseori dimineața, unii din noi, se confruntă cu oboseala deși au avut parte de îndeajuns de multe ore de somn. Soluția acestei probleme e dată de perna ortopedică. Vei vedea cum ajută la o mai bună odihnă pe timpul nopții mai jos.

O pernă ortopedică este unul din ingredientele secrete ale unui somn odihnitor. Totodată, aceasta ajută la păstrarea unei poziții corecte a coloanei vertebrale pe întreaga durată a nopții. Înainte de a face o astfel de achiziție importantă, trebuie să știm la ce să fim atenți, pentru a ne asigura că luăm cea mai potrivită decizie în acest sens. Așadar, care sunt beneficiile unui astfel de dispozitiv ortopedic?

perne ortopedice cu memorie

Ce avantaje are perna ortopedica?

Să începem cu începutul. O pernă ideală oferă un sprijin corect gâtului, astfel încât vertebrele cervicale să fie așezate în poziția lor naturală (mai exact, în continuarea coloanei vertebrale). Chiar dacă ești atașat de perna pe care o ai în momentul de față, e foarte posibil ca aceasta să fie, de fapt, inutilă și să nu te ajute să dormi în poziția ideală.

Pernele ortopedice au fost concepute special pentru a veni în sprijinul persoanelor care își doresc să aibă o postura corectă din punct de vedere anatomic a capului și a gâtului în timpul somnului. 

Mai mult de atât, perna ortopedică ajută foarte mult și la normalizarea respirației. Ea permite astfel persoanei să obțină un aflux de cantități normale de oxigen în țesuturile musculare. Mai mult, aceasta creează și un sprijin fiziologic pentru coloana vertebrală.

Care sunt factorii de care trebuie să ții cont atunci când alegi perna ortopedica potrivită?

Dacă te numeri prin persoanele care vor să-și achiziționeze o pernă ortopedică, există 2 lucruri la care trebuie să fii deosebit de atent: dimensiunea și forma acesteia. 

Din punct de vedere al formei, există diverse perne ortopedice în formă de potcoavă, dreptunghi sau rolă. Cât despre dimensiune, aceasta este aleasă în funcție de mărimea corpului cumpărătorului. Doar tu ești în măsură să îți dai seama dacă ai nevoie de o pernă mai mică sau mai mare.

perne ortopedice cu memorie

Dacă preferi o perna a cărei formă poate suferi modificări în funcție de nevoile tale, atunci alege o pernă obișnuită, cu o singură cameră cu umplutură. Pernele cu mai multe camere vor oferi automat și mai multe avantaje, precum combinațiile diferite de pene și fulgi.

Mai departe, există alți factori decisivi.

Alege-ți perna ortopedică în funcție de umplutură, înălțimea acesteia și poziția ta de dormit

perne spuma cu memorie

În funcție de umplutură

Materialul cu care este umplută perna contează foarte mult. E bine de știut că în interior, o pernă ortopedică poate avea latex natural sau artificial, spumă poliuretanică, polistiren vascoelastic, sau husă de hrișcă. Fiecare din variante vine, în mod sigur, cu propriile avantaje. 

Sunt în mare trei tipuri diferite de umplutură pe care le poți întâlni: naturală, din fibre și specială.

Umplutura naturală

Pernele cu umplutură naturală înseamnă perne umplute în principal cu pene și fulgi, dar totodată și lână sau mătase. O pernă cu umplutură naturală vă fi mereu moale la atingere. Forma ei e ușor maleabilă. În cazul acestui tip de pernă, umplutura se va modifica automat în funcție de poziția de dormit (pe spate, într-o parte sau pe burtă).

Umplutura din fibre

Pernele cu umplutură din fibre conțin fibră siliconizată. Acest tip de pernă are elasticitatea mai mare față de cea cu umplutură naturală.

Umplutura specială

În categoria asta vor intra pernele din spumă cu memorie. Deoarece au un material compact pe post de umplutură, acest tip de perne oferă și cea mai bună susținere a gatului.

perne ortopedice

Spuma cu memorie se mulează la perfecție pe forma gâtului și a capului. Folosind o astfel de pernă, te vei odihni pe tot parcursul nopții într-o poziție ergonomică datorită adaptabilității pernei în raport cu poziția corpului. Totodată, perna din spumă vă oferi un sprijin corect umerilor și gâtului. Acest lucru permite sângelui să circule corect prin corp – tensiunea și durerile musculare fiind evitate cu succes.

Fii atent la supraîncălzirea pernei și ferește-te de alergii

Există unele modele de perne ce pot inmagazina căldură corporală peste noapte, fapt ce duce la supraîncălzire. De aceea, e foarte important să alegi o pernă cu înveliș exterior. In acest mod perna permite pielii să respire și totodată care se usucă rapid și ajută la reglarea temperaturii în timpul somnului. În ceea ce privește alergiile, pentru a te feri de factorii cauzatori precum praf și acarieni, alege o husă de pernă dintr-un material precum latex sau lână.

Nu în ultimul rând, cel mai important criteriu pe care să te bazezi este confortul. Alege perne cu fermitate diferită dintr-un magazin tehnică medicală de specialitate, până o găsești pe cea mai potrivită pentru tine. https://e-motion.ro

Acest articol a fost realizat de Champaigns.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *